O Amintire de Neuitat: Costurile Ascunse ale Pescuitului
- Bianca Mata
- 17 feb. 2025
- 8 min de citit
Actualizată în: 6 oct. 2025
Rezumat
Realitatea crudă și dezolantă a capturilor accidentale sfâșie un mediu cândva impecabil, afectând viața și esența vibrantă care, de obicei, prosperă în acest ecosistem divers și abundent. Descoperiți cum o frumoasă aventură s-a transformat într-o investigație captivantă, dezvăluind modul în care impacturile umane, chiar și la cele mai mici scale, pot afecta profund oceanele noastre.
Totul s-a petrecut într-una dintre ieșirile mele obișnuite de dimineață pentru snorkelling în Area Naturale Marina Protetta di Capo Carbonara[1]. Ne-am ancorat la Madonna, locul meu favorit pentru snorkelling în ciuda a ceea ce credeau alții. Am sărit în apă, urmată de ceilalți iubitori de apă și am început turul nostru de explorare de o oră, deasupra statuii și în jurul promontoriilor. Erau foarte multe bărci în acel moment al zilei la Madonna, un lucru destul de obișnuit pentru vârful de sezon. Pescaturismul[2] era și el acolo, o prezență din ce în ce mai des întâlnită.
Tocmai începusem să ne îndreptăm spre albastrul mai profund al mării când ceva destul de neobișnuit și tulburător a început să se contureze sub privirea mea. Un obiect mic alb se legăna în adâncuri. Apa era limpede, însă razele puternice ale soarelui, care pătrundeau cu ușurință prin particulele apei pe măsură ce soarele se ridica treptat pe cer, afectau vizibilitatea. La început am crezut că este o pungă de plastic albă care se scufundă, cum mai văzusem gunoaie plutind în apă înainte, în special în aceste zone frecventate de turiști. Mi-am dat seama rapid că o pungă de plastic era prea ușoară pentru a se scufunda atât de repede, doar cu excepția cazului în care curenții și mareele erau stagnante. Am început să mă apropii mai repede, indicând grupului meu să se oprească pentru un moment, dar să rămână atenți la mine în timp ce făceam freediving (scufundare liberă) pentru a vedea situația mai îndeaproape. Am simțit că ceva nu este în regulă. Eram la aproximativ zece metri deasupra fundului mării. Pe măsură ce mă scufundam la cinci metri adâncime, am observat că ceea ce crezusem inițial a fi o simplă pungă de plastic, era, de fapt un mic vultur de mare, care se rotea și răsucea cu grație către adâncurile mării. Datorită răsucirilor și învârtirilor, împreună cu vederea încețoșată cauzată de razele soarelui, partea dorsală de culoare închisă se confunda cu nuanțele de albastru profund ale apei. Cu cât încercam să observ mai atent, uitam ca rămâneam fără aer. Apropiindu-mă de suprafață, mi-am îndreptat atenția spre depărtări, unde alți vulturi de mare se scufundau grațios. Pe măsură ce urcam spre suprafață, observam clar dâra unei bărci. Pascaturismul se îndepărta.
În tot acest timp, atenția mea fusese complet acaparată de această situație. Odată ajunsă la suprafață, mi-am exprimat îngrijorarea și, intrigată de ceea ce văzusem, am prelungit excursia de snorkelling în acea zonă. În timp ce înotam, am văzut doi vulturi de mare pe fundul mării. Unul părea să fie cu susul în jos, aparent fără viață, în timp ce celălalt se odihnea pe nisip. Am descoperit curând că și cel de-al doilea era, de asemenea, mort. Câțiva peștișori începuseră să îl examineze atent, însă fără vreo reacție de la vulturul de mare (era de așteptat să aibă o reacție din cauza stimulilor săi bine dezvoltați). Fără răspuns, peștii au început rapid să muște din el. Mirosul emanat de acesta (da, peștii simt mirosul sub apă!)[3] sau indiciile vizuale ar fi putut atrage acești pești (și alte organisme marine de-a lungul timpului) care sunt adesea necrofagi oportuniști[4]. Pe măsură ce mă îndepărtam de această scenă tristă, tot mai muți pești se alăturau, iar bucăți din vulturul de mare începeau să se descompună în apă.
Este într-adevărat remarcabil cât de multe detalii poate capta mintea într-o clipă efemeră. În timp ce cinci vulturi de mare (posibil specia Myliobatis aquila) se scufundau sau zăceau nemișcați pe fundul mării, contopindu-se în ciclul detritusului marin, m-am simțit copleșită de un tumult de emoții—un vârtej intens de furie, durere și confuzie care părea derutant și imposibil de liniștit.
Și atunci am înțeles. Pescaturismul care tocmai pleca. Vulturii de mare care continuau să se scufunde în apa mării. Urmele lăsate pe nisip[5]. Plasele de pescuit. Tot ce se petrecea era o captură accidentală. „Captura accidentală” sau bycatch este un termen care se referă la peștii sau alte specii marine prinse accidental în timpul pescuitului unor specii vizate. Captura accidentală se referă și la situațiile în care viețuitoarele se încurcă în echipamentul de pescuit. Consecințele tuturor acestor lucruri au fost aruncarea acestor vulturi de mare nedoriți, răniți sau deja fără suflare in proces[6], înapoi în apă, lăsați în voia sorții.
Realizarea tuturor acestor aspecte mă înfuria extrem de tare. Magnitudinea capturării accidentale de pești la nivel global este copleșitoare, cu estimări din perioada 2010-2014 care ajung la un număr alarmant de 9,1 milioane de tone (adică o proporție șocantă de 10% din capturile anuale!)[7], care sunt aruncate in mod iresponsabil, provocând suferința diverselor specii marine, inclusiv a celor pe cale de dispariție, amenințate și protejate. În pescuitul comercial, nu doar peștii sunt victimele acestui fenomen, ci și mamiferele marine, țestoasele și păsările, ceea ce subliniază necesitatea urgentă de reformă și de practici de pescuit responsabile la nivel global.
Aceste capturi nedorite sunt consecința gestionării defectuoase a pescuitului, a metodelor inadecvate și a nerespectării reglementărilor. În acest caz specific, pescarii ar fi putut trage plasele prea aproape de fundul mării, o acțiune care poate fi ilegală sau neautorizată în Aria Marină Protejată (AMP). Deoarece vulturii de mare preferă zonele de fund pentru a se hrăni, odihni sau ascunde de prădători, este probabil ca aceștia să fi fost prinși în timpul procesului. Este puțin probabil ca această practică să fie permisă, deoarece unul dintre habitatele protejate din cadrul AMP Capo Carbonara este Praterie di Posidonia oceanica (paturi de Posidonia oceanică)[8] și orice formă de perturbare fizică a acestora este strict interzisă.
Așa cum era de așteptat, când m-am întors la barcă, primul lucru pe care l-am adus în discuție cu il capitano[11] a fost acest incident nefericit. Am căzut de acord să raportăm imediat biroului ariei protejate, în speranța că acest eveniment va fi gestionat corespunzător și prevenit în viitor.
Într-o notă similară, din păcate, Marea Neagră suferă și ea din cauza capturilor accidentale. Marsuinii sunt cei mai afectați, urmați de delfinii comuni și delfinii cu bot gros, care ajung adesea prinși în plasele de pescuit destinate capturilor de calcani[12]. Aceste mici cetacee endemice[13] se confruntă în prezent cu scăderi ale populației. Cu toate acestea, organizațiile non-guvernamentale (ONG) locale de mediu, împreună cu inițiativele Uniunii Europene și ale Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), depun eforturi pentru a aborda această problemă. Acțiunile lor includ colaborarea cu comunitățile de pescari ce este esențială, pentru a înțelege metodele actuale și a dezvolta soluții sustenabile menite să protejeze aceste specii vulnerabile, contribuind totodată la conservarea marină.
Deși putem simți tristețe sau lipsă de speranță în astfel de situații, este esențial să recunoaștem că există metode dovedite științific pentru a preveni asemenea greșeli. În întreaga lume se desfășoară cercetări ample pentru a aborda problema capturilor accidentale. FAO joacă un rol cheie în acest domeniu, oferind îndrumări detaliate privind gestionarea capturilor accidentale și strategii de reducere a capturilor aruncate înapoi în mare[14]. Educația despre oceane și promovarea conștientizării acestora, în special în sectorul pescuitului, sunt fundamentale pentru dotarea persoanelor cu cunoștințele și înțelegerea necesare pentru a recunoaște consecințele acțiunilor lor. Această conștientizare va facilita în cele din urmă cooperarea și adoptarea unor practici de pescuit sustenabile.
Cum ți s-a părut această poveste? Te rog să comentezi sau să lași un feedback în secțiunea de comentarii de mai jos. Aș dori să aflu ce părere ai!
🥽🐚🐋
Cu ce poți ajuta?
Capturile accidentale au loc pe mare, așa că eforturile noastre pe uscat sunt, din păcate, limitate. Cu toate acestea, am compilat o listă de resurse (nu exhaustivă) unde poți învăța mai multe despre această problemă. De asemenea, merită menționat că activitățile de pescuit pot fi monitorizate pe mare, iar certificările precum cele ale Consiliului pentru Gestionarea Marină, the Marine Stewardship Council (MSC), sunt acordate produselor din pește, permițând consumatorilor să ia decizii de cumpărare informate. Mai jos sunt niște resurse (in limba engleză) care evidențiază munca depusă de organizații din întreaga lume pentru a combate capturile accidentale, pe care le poți explora pentru a-ți îmbunătăți înțelegerea acestui subiect:
Ghidul WWF pentru produse din pește și fructe de mare este primul ghid informativ din România, bazat pe analize internaționale ale stocurilor de pești și impactul pescuitului industrial asupra speciilor și mediului. Scopul său este de a ajuta consumatorii să facă alegeri sustenabile în consumul de pește.
Referințe
[1] Aria Marină Protejată Capo Carbonara scrisă în italiană. Situată în sudul frumoasei insule Sardinia, Italia.
[2] Pescaturismo = termenul italian pentru o barcă de pescuit turistică.
[3] În apă, peștii posedă sisteme chimiosenzoriale respiratorii, gustative și olfactive, care împreună formează chimiopercepția lor. Anumite specii de pești, cum ar fi teleosteenii (de exemplu, dorada sau somonul), au simțuri olfactive foarte dezvoltate.
[4] Animale care consumă organisme decedate atunci cand au ocazia.
[5] Brazde create în nisip după ce o ancoră a fost târâtă când a fost fie aruncată din barcă, fie ridicată pe barcă.
[6] Animalele marine aduse la suprafață pot muri din cauza schimbărilor bruște ale presiunii apei, a oxigenului insuficient odată ajunse pe puntea bărcii, a imobilizării prelungite în plasele de pescuit sub apă, a oboselii, a foamei și a stresului, printre alți factori.
[7] Resursă in limba engleză: O a treia evaluare a capturilor de pescuit marin la nivel mondial de către FAO.
[9] La fel ca rechinii, vulturii si pisicile de mare sunt pești cartilaginoși și fac parte din Superordinul Batoidea (batoide/batoizi). Peștii cartilaginoși sunt, de asemenea, clasificați ca elasmobranhii. Spre deosebire de peștii tipici, peștilor cartilaginoși le lipsesc oasele și vezica natatoare. În schimb, scheletele lor sunt făcute în principal din cartilaj, împreună cu alte trăsături structurale, fiziologice, biochimice și comportamentale care îi deosebesc de peștii osoși. De asemenea, elasmobranhiile sunt considerate fosile vii.
[10] Resursă in limba engleză: Dieta și strategia de hrănire a pisicii de mare comună (Dasyatis pastinaca (Linnaeus, 1758)) pe coasta turcească din sud-estul Mării Negre.
[11] Termenul italian pentru „căpitan” semnificând liderul responsabil și curajos care ne ghidează cu siguranță prin valuri. Este o poreclă onorantă pe care am atribuit-o căpitanilor noștri neînfricați.
[12] Resursă in limba engleză: Evaluarea nivelului de captură accidentală pentru marsuinul de la Marea Neagră în lumina noilor date privind abundența populației.
[13] În acest context, se referă la o specie care este nativă și restricționată la o anumită zonă geografică sau în cadrul unui anumit tip de mediu, de exemplu, Marea Neagră.
Comentarii